Creșterea economică a României – indicator iluzoriu al îmbunătățirii nivelului de trai

Economic

Chiar dacă au trecut aproape 12 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană, țara noastră încearcă în continuare să reducă decalajele indicatorilor importanți în raport cu media Uniunii. Ne luptăm din 2007 pentru a ne apropia de celelalte țări membre însă, din păcate, nu am reușit decât să depășim în anumite momente Bulgaria, cu care împărțim ultimele 2 locuri în majoritatea statisticilor care implică elemente relevante pentru nivelul de trai.
După o perioadă lungă de revenire, ca urmare a crizei economice ce a debutat în 2008, indicatorii economici din România înregistreză valori care pentru o parte a liderilor politici reprezintă un real succes. Totuși, este de datoria noastră, ca analiști, să evaluam corect și să anticipăm pericolele ce se află în spatele unor cifre aparent îmbucurătoare. Astfel, ne-am propus să comparăm o serie de indicatori relevanți pentru stabilirea nivelului de trai efectiv și să stabilim dacă un singur indicator (în acest caz, creșterea economică) poate fi determinant pentru ilustrarea stării de fapt a economiei.
Înainte de a discuta despre orice tip de indicator trebuie convenit asupra a ceea ce înseamnă în contextul dat. Concret, nivel de trai (en: standard of living) înseamnă, conform Cambridge Dictionary, nivelul de confort pe care oamenii dintr-o anumită clasă socială, țară etc. îl au sau cantitatea și tipul de produse și servicii pe care le pot cumpăra. Pe cale de consecință, premisa că nivelul de trai al României se îmbunătățește ar trebui să aibă la bază mai degrabă indicatori precum puterea de cumpărare, inflația sau salariul mediu net decât creșterea economică.
Acest lucru este relevat și de exprimarea grafică a evoluției acestor indicatori:

Concluzia principală a graficului este că o creștere a indicatorului produs intern brut pe locuitor (PIB/locuitor) și, implicit, creșterea economică (accelerată sau nu), nu se traduce în mod automat în creșteri ale salariului real sau în creșteri ale puterii de cumpărare. Există situații (ex: perioada 2014-2017) când indicatori precum salariul mediu net își pot încetini creșterea în ciuda unei evoluții ascendente a PIB/locuitor. În același timp, inflația poate anula o creștere a salariului net, așa cum este cazul anului 2010 (creșterea salariului mediu net de 7% a fost practic anulată de inflație) sau chiar exacerba o micșorare a acestuia, așa cum s-a întâmplat în anul 2011. Este importat de privit imaginea de ansamblu, curpinzătoare și relevantă pentru întreg mediul economic. Dacă pentru anul 2011 se menționează doar modificarea PIB/locuitor de +2,53%, se poate crea senzația unei creșteri sănătoase, chiar apropiate de potențial. Dacă se adaugă, totuși, și alți indicatori precum creșterea salarială, șomajul sau chiar nivelul investițiilor, concluziile pot fi cu totul altele.
Acest lucru nu înseamnă că nu este indicat să privim evoluția PIB cu atenție. Trebuie să facem, totuși, diferența între PIB potențial (adică cel pe care o țară îl poate realiza în mod sustenabil) și cel real.

Ilustrarea evoluției PIB/locuitor de mai sus arată că, în multe cazuri, atât creșterea cât și descreșterea acestui indicator s-a realizat la valori marginale situate departe de medie. Consecințele decalajelor pozitive, precum cele din 2007-2008 și, posibil, din 2016-2018, pot fi adevărate dezastre, așa cum a fost perioada de criză 2009-2010, când economia a scăzut cu peste 7 procente și majoritatea indicatorilor relevanți au înregistrat diminuări importante.

Nu în ultimul rând, putem aduce în discuție și indicatorul „rata sărăciei”, în care Institutul Național de Statistică include persoanele ale căror venituri sunt atât de mici încât le este imposibilă atingerea unui standard de viață considerat ca fiind acceptabil. Aceste persoane se confruntă cu dezavantaje multiple legate de șomaj, venituri, condiții de locuit precare, îngrijirea inadecvată a sanătății și bariere în accesul la învățământ, cultură, sport și petrecerea timpului liber. Printr-o scurtă privire asupra graficului, observăm că, practic, un sfert din populația țării se află în acest stadiu sensibil. Epatant este faptul că numărul persoanelor aflate în sărăcie a crescut constant din anul 2010 (an premergător ieșirii din recesiune) până în anul 2015, iar în anul 2016 (an cu o creștere a PIB/locuitor substanțială de 5,42%), scăderea indicatorului rata sărăciei a fost de doar 0.1%.
Cu toate acestea, putem sugera o serie de indicatori despre care mass-media și oamenii politici vorbesc mai rar, însă care se pot dovedi a fi mult mai relevanți pentru exprimarea nivelului de trai efectiv al românilor:
• Gradul analfabetismului funcțional: calculat ca raport între persoanele care nu pot selecta informația relevantă și nu pot face raționamente elementare și totalul populației studiate. În anul 2012, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), organizator al testelor PISA, calcula acest indicator în cazul elevilor de 15 ani la nivelul de 42% pentru această categorie, la același nivel cu Bulgaria și puțin sub Thailanda, Armenia sau Kazakhstan. Alfabetizarea funcțională (componentă care ar trebui prioritizată în orice sistem de învățământ contemporan) se poate situa într-o relație de directă proporționalitate cu performanțele obținute la locul de muncă și, în mod implicit, cu veniturile populației și îmbunătățirea nivelului de trai.
• Speranța de viață: calculată ca vârsta medie pe care un nou născut este de așteptat să o atingă cu menținerea structurii prezente a mortaliății. Acest indicator este relevant datorită legăturii strânse dintre nivelul de trai și sănătatea populației, cea care duce, până la urmă, la îmbunătățirea sau înrăutățirea speranței de viață. Nu întâmplator, țările cu cel mai înalt nivel de trai (conform Social Progress Index, care ia în calcul trei piloni principali – nevoile de bază, fundația bunăstării și oportunități), clasează pe primele 5 locuri țări care au și printre cele mai ridicate speranțe de viață (Elveția – 82,9 ani, Australia – 82,5 ani, Danemarca – 80,7 ani, Canada – 82,3 ani și Finlanda – 81,7 ani). Prin comparație, speranța de viață în România în anul 2016, conform Băncii Mondiale, era de 75 de ani.
• Rata sărăciei – a cărei metodologie de calcul este menționată mai sus. Acest indicator se poate încadra la categoria „nevoi de bază” ținând cont de faptul că persoanele situate sub acest prag au venituri sub limita minimă necesară unui trai decent.
• Accesul la serviciile de sănătate – calculat ca raport dintre numărul persoanelor care au acces facil la servicii medicale esențiale. Acest indicator nu este calculat în mod oficial în România, însă, în anul 2016, ministrul sănătății de la acea vreme declara că aproximativ șase milioane de români nu au acces la servicii medicale. Accesul la serviciile de sănătate se poate încadra, de asemenea, în categoria „nevoilor de bază” și se află în strânsă legătură cu speranța de viață.
Deși indicatorii menționați nu tratează exhaustiv problema nivelului de trai, concluzia acestei scurte analize este clară: scăderea bunăsătării sau, deopotrivă, îmbunătățirea nivelului de trai se află mai degrabă în legătură cu un alt tip de variabile decât cu indicatorul creștere economică. În plus, există posibilitatea reală ca necumpătarea factorilor decizionali și goana iresponsabilă după performanțe iluzorii să provoace nu numai crize economice, cât mai ales diminuări vizibile ale bunăstării generale.
Soluția? Identificarea unui nivel potențial al creșterii economice (un punct bun de plecare ar putea fi media de +3,81% a ultimilor 11 ani) și utilizarea mijloacelor de care dispun decidenții (fiscal-bugetare și monetare) pentru crearea politicilor economice corespunzătoare unei abordari anti prociclice: încălzirea economiei în cazul trend-urilor negative și răcirea ei în cazul tendințelor accentuat pozitive. Nu în ultimul rând, concentrarea pe controlul indicatorilor mult mai apropiați de populație (precum cei menționați mai sus), în locul unor cifre reci și puțin relevante (precum PIB) se poate dovedi o metodă eficientă în aprecierea rezultatelor guvernamentale.
La 12 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană este momentul ca responsabilitatea, sustenabilitatea și respectul să devină cuvinte de ordine pentru factorii decizionali. Ei trebuie să renunțe la vanitate și orgoliu și să sprijine construcția durabilă a unei economii sănătoase care, în mod paradoxal, pe lângă efectele pozitive vădite aduse populației, le poate aduce chiar și lor, pe plan politic, beneficii surprinzătoare pe termen mediu și lung.

Publicat în revista Economistul nr. 1 -2 – 2019.