Popper vs. Taleb sau cum statul ignoră atât lebedele albe, cât și pe cele negre

Economic

Teoria falsificării, fundamentată de Karl Popper în anul 1934, presupune că este suficientă o singură abatere pentru infirmarea unei ipoteze, aceasta fiind adevărată doar până în momentul în care este invalidată. De aceea, celebra afirmație „toate lebedele sunt albe” a fost adevărată până la descoperirea lebedelor negre în Australia în secolul al XVII-lea. Făcând trecerea în zona economică, Taleb propune în anul 2007 teoria lebedei negre, care presupune existența unor evenimente economice foarte rare, neprevăzute și cu efecte negative importante. Ulterior apare în discuție conceptul economic al lebedelor albe, anume acele evenimente rare, neprevăzute, dar cu efecte pozitive.

Până la această discuție începută de Taleb, evenimentele rare, neprevăzute, cu efecte negative importante erau considerate întâmplări singulare care nici măcar nu luau în considerare teoria falsificării și nu reprezentau un motiv de invalidare sau de punere în discuţie a teoriilor economice clasice. Altfel, ceea ce astăzi definim ca lebede albe erau considerate parte a sistemelor economice clasice și nu reprezentau puncte de interes. Cu alte cuvinte, apariția evenimentelor rare, neprevăzute, cu efecte negative nu au anulat ipoteza conform căreia evenimentele cu efecte pozitive sunt exclusive în sistemele contemporane (de exemplu: „too big to fail”). Paradoxal, lebăda neagră care a schimbat această percepție s-a petrecut chiar în anul următor apariţiei teoriei, când criza subprime a demontat invincibilitatea iluzorie a sistemului economic bazat pe piețe de capital și bănci de investiții cu valori virtual nelimitate.

Trecând în zona autohtonului, observăm că România a căzut în capcana sistemului economic instabil, însă dintr-un punct de vedere diferit. Nu s-a considerat niciodată că sistemul economic românesc este „too big to fail”, ci mai degrabă „too fallible to matter” (prea vulnerabil pentru a conta). În scurta istorie capitalistă a României, țara a trecut de la crize ale supraproducției ineficiente la crize inflaționiste, totul pe fondul amenințării continue a crizelor politice. Totuși, deși este în natura umană să fie uitate foarte repede perioadele grele și să se adopte rapid mirajele unei expansiuni bogate, este inacceptabil pentru orice sistem economic performant să nu învețe din greșelile trecutului și devine vital ca acesta să construiască mecanisme de prevenție și de apărare cel puțin împotriva unor certitudini economice. Sistemul economic românesc ne-a obișnuit cu lipsa sustenabilității, cu decalajele mari și discrepanțele semnificative între indicatorii principali, chiar și de la un an la altul. Într-un astfel de sistem, care nu se poate menține sustenabil nici măcar pe componente principale, lebedele negre pot fi adevărate dezastre, iar cele albe pot instaura o impresie falsă de stabilitate și prosperitate.

Publicat integral in revista Economistul nr.4-5. 2020