Antifragil vs robust în „criza petrolului”

Ceea ce unii au numit o „criză a petrolului” o putem înțelege ca pe o provocare a prețurilor pentru o perioadă relativ scurtă și ca pe o lecție din care să învățăm că riscul asociat unei investiții sau unei piețe nu este doar o pagină în plus la planul de afaceri. Deși nu s-a manifestat similar în cele trei continente cu economii semnificative – America de Nord, Europa și Asia – această perioadă confirmă cumva teoriile privind fundamentele economiilor moderne, globalizate, însă cu specificități evidente.
Dacă o economie mai repede antifragilă, cum este cea din SUA, a reacționat rapid la decalajul dintre ofertă și cerere, economiile mai robuste au avut reacții ceva mai ponderate și mai puțin riscante. Este previzibil un astfel de comportament? Da, în condițiile în care avem în vedere că economiile au particularități doctrinare (de teorie economică fundamentală) ce le diferențiază în mod evident reacțiile la diverse tipuri de stimuli.

Astfel, o economie liberală în esența ei, cum este cea din SUA, este caracterizată prin dereglementare, prin piață liberă și puține instrumente care să însemne plasă de siguranță pentru investitori sau firme. Banii din investiții se fac cu riscuri relativ mari, se pierd ușor și nu se declară un dezastru atunci când se materializează. Ceea ce este „antifragil” în acest model economic este faptul că totul se repliază repede, apar noi investitori, noi firme, noi produse, „dezastrele” fiind parte asumată din ciclul economic. Iar ciclul economic este scurt, pentu că investitorii așteaptă rezultate rapid, înaintea unui nou dezastru. Practic, este o acrobație la trapez și plasa lipsește. Lipsește nu pentru că nu ar fi bani să fie cumpărată sau inventată, ci pentru că acest model economic se bazează pe eșec, pe rămânerea în piață a celui mai bun.

O economie ceva mai dirijată, cum este cazul economiilor din Europa, este guvernată de reglementări și, atunci când este cazul, de sprijin pentru a trece de perioadele dificile. Piețele există și sunt funcționale, însă reglementările, mai mult sau mai puțin intruzive, pun plase de siguranță pentru investitori și companii. „Dezastrul” este deseori anticipat și, dacă este posibil, evitat. Atunci când nu poate fi anticipat, este gestionat prin sprijin și ajutoare către cei aflați în nevoie. Câștigurile și pierderile nu au amplitudinea celor din primul model, însă și riscurile sunt mai mici. Supraviețuirea actorilor economici are o importanță crescută, iar acest lucru pare, deja, ceva natural.

Ambele tipuri de economie sunt economii capitaliste. Există piețe, există competiție, însă dispariția unui actor economic înseamnă lucruri diferite. Dacă în primul caz reprezintă un nou început, indiferent de costuri, în al doilea este evitată, „pacientul” fiind resuscitat și vitaminizat, astfel încât viața să îi fie prelungită. Viteza cu care declinul unei activități economice se manifestă permite primului model să inoveze, să fie cu un pas înaintea vremurilor, în timp ce prelungirea acestei etape în modelul al doilea are evidente valențe sociale, însă nu poate ține pasul cu primul din perspectiva inovării.
Nu mi-am propus aprecieri asupra celor două modele, însă am făcut câteva precizări care să ajute la înțelegerea celor două perspective asupra „căderii” prețului petrolului.

Publicat integral in revista Economistul nr. 7-8. 2020