Teoria falsificării, fundamentată de Karl Popper în anul 1934, presupune că este suficientă o singură abatere pentru infirmarea unei ipoteze, aceasta fiind adevărată doar până în momentul în care este invalidată. De aceea, celebra afirmație „toate lebedele sunt albe” a fost adevărată până la descoperirea lebedelor negre în Australia în secolul al XVII-lea. Făcând trecerea în zona economică, Taleb propune în anul 2007 teoria lebedei negre, care presupune existența unor evenimente economice foarte rare, neprevăzute și cu efecte negative importante. Ulterior apare în discuție conceptul economic al lebedelor albe, anume acele evenimente rare, neprevăzute, dar cu efecte pozitive.
Până la această discuție începută de Taleb, evenimentele rare, neprevăzute, cu efecte negative importante erau considerate întâmplări singulare care nici măcar nu luau în considerare teoria falsificării și nu reprezentau un motiv de invalidare sau de punere în discuţie a teoriilor economice clasice. Altfel, ceea ce astăzi definim ca lebede albe erau considerate parte a sistemelor economice clasice și nu reprezentau puncte de interes. Cu alte cuvinte, apariția evenimentelor rare, neprevăzute, cu efecte negative nu au anulat ipoteza conform căreia evenimentele cu efecte pozitive sunt exclusive în sistemele contemporane (de exemplu: „too big to fail”). Paradoxal, lebăda neagră care a schimbat această percepție s-a petrecut chiar în anul următor apariţiei teoriei, când criza subprime a demontat invincibilitatea iluzorie a sistemului economic bazat pe piețe de capital și bănci de investiții cu valori virtual nelimitate.
Trecând în zona autohtonului, observăm că România a căzut în capcana sistemului economic instabil, însă dintr-un punct de vedere diferit. Nu s-a considerat niciodată că sistemul economic românesc este „too big to fail”, ci mai degrabă „too fallible to matter” (prea vulnerabil pentru a conta). În scurta istorie capitalistă a României, țara a trecut de la crize ale supraproducției ineficiente la crize inflaționiste, totul pe fondul amenințării continue a crizelor politice. Totuși, deși este în natura umană să fie uitate foarte repede perioadele grele și să se adopte rapid mirajele unei expansiuni bogate, este inacceptabil pentru orice sistem economic performant să nu învețe din greșelile trecutului și devine vital ca acesta să construiască mecanisme de prevenție și de apărare cel puțin împotriva unor certitudini economice. Sistemul economic românesc ne-a obișnuit cu lipsa sustenabilității, cu decalajele mari și discrepanțele semnificative între indicatorii principali, chiar și de la un an la altul. Într-un astfel de sistem, care nu se poate menține sustenabil nici măcar pe componente principale, lebedele negre pot fi adevărate dezastre, iar cele albe pot instaura o impresie falsă de stabilitate și prosperitate.
Din perspectiva procesului de guvernare, reacția corectă pe care conducerea unui stat trebuie să o aibă la evenimentele economice, indiferent de predictibilitatea lor, ține de capacitatea de a înțelege de ce anumite fenomene se petrec în acest fel și care este cel mai probabil șir de evenimente care le însoțesc. Țările care au absorbit cel mai bine șocul unei lebede negre au fost cele care au putut să conștientizeze exact locul în care se află din punct de vedere economic și să reacționeze în consecință. Pe de altă parte, țările cele mai afectate au fost, de regulă, cele care au ignorat semnalele indicatorilor și au luat măsuri de natură prociclică, refuzând, astfel, să accepte realitățile economice și adâncind perioadele nefaste în adevărate crize.
România continuă să adopte măsuri fiscal-bugetare atipice, prioritățile ultimelor guvernări fiind cu totul altele decât stabilitatea și susținerea durabilă a evoluției indicatorilor importanți. Continuăm să sporim cheltuielile guvernamentale fără valoare adăugată mare de fiecare dată când este politic oportun, uităm de motoarele sănătoase de creștere economică și ne ascundem după modele de tipul „wage led growth” implementate fără fundamentare pentru a motiva creșteri de salarii și scăderi iraționale de taxe în perioade de expansiune accelerată. În anii 2018-2019, în România, creșterile salariilor pentru sectorul bugetar au fost cele mai mari din ultimii 10 ani, în contextul în care cel puțin din anul 2016 creșterea economică a fost în mod cert peste nivelul potențial. Cu alte cuvinte, pe măsură ce ne-am îndreptat din ce în ce mai mult către un ciclu economic expansionist necontrolat, factorii decizionali au ales să aloce o bună parte din sporul de cheltuieli guvernamentale către componenta Produsului Intern Brut cu cea mai mică valoare adăugată: consumul. Ne aflăm, din nou, într-o situație similară cu cea a anilor 2007-2008, când creșterile economice record creaseră impresia falsă că nu este nevoie de precauție. Ce a urmat atunci este bine cunoscut însă pare că am învățat mult prea puține din experiențele negative din trecut.
Statul român alege să ignore posibilitatea apariției lebedelor negre și să le considere pe cele albe ca parte din normalitate. Este în mod cert o greșeală ca politica economică a unui stat să fie construită bazându-se pe certitudinea apariției unor eventuale lebede negre, însă soluția este pe cât de simplă, pe atât de rar folosită, mai ales în România: precauția și moderația. Oscilațiile mari în indicatorii economici (de la inflații galopante la deflație, de la creșteri economice record la recesiuni dezastruoase etc.) nu fac decât să mărească dezechilibrele și să adâncească crizele, făcând din beneficiile perioadei de expansiune o capcană periculoasă. Politica economică trebuie să aducă stabilitate, moderație și creșteri sustenabile. Avem nevoie de responsabilitatea deciziei și trebuie să ne oprim din această spirală a beneficiilor gratuite acordate de stat doar cu scopul poziționării politice. Totuși, unicul mod prin care vom putea ajunge pe calea corectă este printr-o comunicare activă între factorul decizional, mediul de afaceri și mediul academic, prin construirea ulterioară a unei strategii de țară și prin respectarea principiilor de bază ale acesteia de către toate conducerile executive ulterioare.
Publicat in revista Economistul nr.4-5. 2020
